Cafea cu lapte

In fiecare dimineata... sau, aproape in fiecare dimineata, atunci cand nu intarzii exagerat de mult la serviciu si am timp sa fac un popas pe la McDonald's, ma opresc la McDrive in Otopeni pentru a cumpara un latte macchiato. Atat. Este lapticul cu cafea care imi da startul de dimineata, buna dispozitie care sa ma ajute in momentele mai putin fericite ale zilei...
Ieri am facut acelasi lucru, am dat comanda, insa, surpriza... cand ajung la casa, sa platesc, descopar ca nu am la mine portofelul... I-am spus, razand, baiatului de la geam (un baiat tare dragut, btw) sa anuleze, daca se poate, comanda, deoarece nu am niciun ban la mine si habar nu am unde imi e portofelul... am asteptat sa treaca masina din fata si eram pregatita sa explic celor de la al doilea geam, de unde ar fi trebuit sa ridic comanda, de ce doar ma "plimb" pe acolo, fara sa iau nimic...
cand vad o mana intinsa cu latte-le aburind... Spun , cu inima stransa (gandindu-ma cat imi va lipsi acea bautura in dimineata respectiva), ca nu e al meu, pentru ca eu nu am avut bani sa achit si am anulat comanda. Atunci aud ceea ce inima mea astepta sa auda... "nu e nimic, luati-l asa, din partea noastra... achitati cand mai treceti"... inutil sa spun ca figura mea, resemnata si aproape trista, s-a transformat instantaneu intr-un... smiley.
Am incercat astazi, bineinteles, dupa ce mi-am recuperat portofelul, sa le achit datoria, insa mi-au spus ca, uneori, clientilor fideli, li se acorda si promotii...
So, ce spuneti de aceasta pastila de fericire? Cred ca ne-am dori cu totii sa trecem prin asa ceva...
Era atat de simplu pentru ei sa fi spus (in gand, cel putin) "asta e, n-aveti cu ce plati, nu beti cafea"...
Dar au ales sa se puna in locul meu, sa faca ce le-ar fi placut sa faca si pentru ei cineva, daca ar fi fost in aceeasi situatie...
Asa ca, daca treceti prin Otopeni, va recomand sa treceti pe la McDrive. Sunt o echipa de tineri cu zambetul pe buze, care, pe mine cel putin, ma ajuta sa incep fiecare zi cu buna dispozitie.

Second chances

Sunt momente in viata in care ne dorim cu ardoare ceva...

Uneori, fara prea mult efort, obtinem acel lucru... Si mai vrem putin, inca putin, pana acaparam totul... dupa care, dupa o anumita perioada, ceva nu mai e la fel... faptul ca l-am obtinut deja, ca e al nostru, il face sa nu mai fie la fel de atractiv... Ne pierdem interesul, atat de mare initial si uitam eforturile depuse spre a-l obtine...

Alteori, ceva sau cineva ne impiedica sa ajungem la ce ne dorim... Si, in prima instanta, suntem coplesiti de sentimentul de esec, de frustrare... apoi, ceata de sentimente negative incepe sa se ridice, incet - incet si incepem sa vedem motivele... de ce am ajuns in acel punct, de ce nu am obtinut ce am vrut... cautam partea pozitiva a experientei... ajungem chiar sa fim recunoscatori pentru ca nu am reusit...

Si atunci e bine sa ne acordam insine o a doua sansa, sa analizam situatia, sa invatam ceva din experienta respectiva...

Nu am multe regrete in viata asta... poate am regretat unele lucruri, pe moment, insa, pe termen lung, am invatat sa folosesc greselile, esecurile, refuzurile, pentru a ma dezvolta personal. Sunt ceea ce sunt si datorita faptului ca am gresit...

Si, asa cum succesul nu este niciodata definitiv, nici esecul nu este un capat de linie... E doar un punct... dupa care o luam de la capat... in cunostinta de cauza si cu mai multa energie... Pentru ca, asa cum spunea Napoleon, fiecare esec poarta cu el samanta unui beneficiu cel putin egal...

Sa stim sa gasim aspectele favorabile in orice situatie e echivalent, pana la urma, cu o pastila de fericire...