De Craciun...

...nu-mi doresc nimic... nu pentru mine, cel putin... in momentele astea, in care stau in bucatarie, asteptand sa mai scot un rand de cornulete din cuptor, ma gandesc la prietenii mei... si imi doresc, pentru cei ce sunt departe de familie, sa aiba pe cineva drag aproape, care sa le atenueze dorul de casa... pentru cei tristi, un prieten care le aduca un zambet pe buze... pentru cei care au o masa prea saraca de Craciun, sa primeasca in dar bucate alese, de la un vecin binevoitor...
imi doresc mai multe zambete in lume, mai multa bucurie, mai mult optimism... imi doresc sa pot aduce fericirea in inimile cat mai multor oameni... si, daca la finalul fiecarei zile din anul ce vine, voi fi reusit sa aduc macar un zambet pe buzele cuiva, voi fi multumita... si imi va fi de ajuns sa fiu fericita...
Iubesc Craciunul pentru ca acum, mai mult ca niciodata, lumea zambeste mai mult... iese din griul cotidian si isi coloreaza viata cu ambalaje de cadouri, bomboane de pe tort, globuri si beteala, fursecuri colorate... Iubesc Craciunul pentru ca vad oamenii mai fericiti decat in general... Pentru ca lumea face un efort sa se inteleaga mai bine, sa nu se certe, sa treaca cu vederea lucrurile negative...
Cum sa nu imi doresc sa fie Craciun in fiecare zi? Cum ar fi sa lasam magia sa ne coloreze viata zi de zi, ora de ora, minut de minut?
Asta imi doresc de Craciun... Ca, dupa ce va fi trecut aceasta perioada, sa ramana cat mai multi oameni "infectati" cu virusul fericirii!
Asa ca nu va urez Craciun fericit, ci o viata fericita!

Cozonac cu lapte

...rece sau cald.... bun oricum... pentru mine, Sarbatorile au gust de cozonac proaspat scos din cuptor, alaturi de o cana de lapte rece... fac parte din grupul de persoane pentru care Craciunul si sarbatorile atasate (revelionul plus ziua sotului meu) nu au gust de sarmale, friptura sau alte preparate din carne... ci de cozonac si tort de mere. De cand eram mica, dinainte de Revolutie, de cate ori petreceam vacanta de iarna la bunica, se stia ca intr-una din cele doua nopti importante - de Craciun sau Revelion, mancam tort de mere. Mere intregi, coapte inainte in cuptor, caramelizate bine, peste care punea apoi compozitia de pandispan, ulterior ornand tortul cu frisca proaspat batuta, din smantana adevarata, batuta cu un mixer rusesc, bleu, intr-un vas inalt, din plastic. Iar in golurile din mijlocul merelor, visine din dulceata. Asta era "cireasa de pe tort" a sarbatorilor, cand eram copil. Insa erau atat de multe alte lucruri bune ce veneau o data cu perioada magica a anului... bananele coapte pe ziar, undeva, sus, pe biblioteca... pe care nu rezistam niciodata sa astept sa le vad galbene, coapte complet... si le mancam asa, verzi cum erau... si mirosul de brad, de care, cumva, bunicul facea rost - un brad de fiecare data, atat de inalt, ca trebuia sa ii taie o parte din varf, ca sa incapa in apartamentul lor de bloc comunist... desenele animate, care nu mai constau doar in cele zece minute de sambata - motiv pentru care ma simteam cu adevarat rasfatata... daca aveam noroc sa si ninga, nu-mi mai puteam dori nimic altceva...
Iar in noaptea de Revelion bunica ne facea sa ne simtim cu adevarat ca niste oameni mari... doar in noaptea de Revelion, aveam voie sa bem cafea. Avea niste cescute mici - mici, din care si eu si sora mea ne beam, gura cu gura, cafeluta mult asteptata. Nu cred ca ne placea in mod deosebit, dar ne facea sa ne simtim altfel, mai importante, mai "adulte"... :)
de-as avea telecomanda din "Click", as folosi-o sa ma intorc la acele momente, sa vad cu ochii de acum clipele de atunci... vremurile in care apreciam cu totul altfel o banana, un compot de ananas, un film vazut la televizor... vremuri in care lucrurile marunte ce ne faceau viata mai frumoasa nu erau deloc marunte, ci marete... nu regret perioada comunista, insa, daca e ceva ce era bun atunci, asta era... faptul ca lucruri pe care acum le consideram normale si meritate si pe care abia le bagam in seama, atunci ne faceau viata mai frumoasa...
anul asta nu voi face cozonac... din lipsa de timp... insa voi face un tort de mere... care sa ma duca, macar pentru cateva clipe, inapoi in copilarie... Si ii voi multumi lui Dumnezeu pentru ca pot asocia Craciunul cu momentele frumoase din copilarie... si il voi ruga sa le dea un Craciun fericit, macar acum, tuturor celor ce nu pot face asta... 
 

Avioanele

De cateva luni, locuiesc langa un aeroport. Nimic nu ar putea fi mai frumos pentru mine, pentru ca iubesc avioanele. Iubesc sentimentul pe care il am cand merg intr-un aeroport si urmez toate procedurile necesare pentru a ma imbarca, pentru a pleca spre un loc nou, oameni noi, aer nou, cladiri noi... si chiar daca sunt locuri in care am mai fost, niciun loc nu ramane neschimbat la nesfarsit.
Imi place golul pe care il simt in stomac cand simt avionul desprinzandu-se de pamant, mi-ar placea sa pot sa strig de fericire, atunci cand se intampla asta... Nu, nu pot face asta, pentru ca, probabil, ar fi interpretat cu totul diferit. In schimb, atunci cand vad un avion pe cer, ma bucur ca un copil mic.
Cand aud un avion trecand pe deasupra casei (si asta nu se intampla prea des, doar in zilele in care bate vantul tare), simt cum un sambure de bucurie incolteste in mine.
Cand merg spre serviciu, daca am norocul sa vad un avion trecand pe deasupra strazii, stiu ca voi avea o zi extraordinara. Azi mi s-a intamplat asa si m-am trezit tipand de bucurie in masina.
Serios, nu am nevoie de prea multe ca sa fiu fericita. Si am norocul ca zilnic, cineva, ceva, imi ofera macar o pastiluta. Pe care incerc sa o multiplic si sa o dau mai departe.
Uneori am succes, alteori nu, depinde mult si de destinatar.
At the end of the day, atitudinea noastra face diferenta. Intre a fi sau nu fericit.
Eu zic sa fim, pentru ca merita. Si meritam. :)