duminică, 23 decembrie 2012

Cozonac cu lapte

...rece sau cald.... bun oricum... pentru mine, Sarbatorile au gust de cozonac proaspat scos din cuptor, alaturi de o cana de lapte rece... fac parte din grupul de persoane pentru care Craciunul si sarbatorile atasate (revelionul plus ziua sotului meu) nu au gust de sarmale, friptura sau alte preparate din carne... ci de cozonac si tort de mere. De cand eram mica, dinainte de Revolutie, de cate ori petreceam vacanta de iarna la bunica, se stia ca intr-una din cele doua nopti importante - de Craciun sau Revelion, mancam tort de mere. Mere intregi, coapte inainte in cuptor, caramelizate bine, peste care punea apoi compozitia de pandispan, ulterior ornand tortul cu frisca proaspat batuta, din smantana adevarata, batuta cu un mixer rusesc, bleu, intr-un vas inalt, din plastic. Iar in golurile din mijlocul merelor, visine din dulceata. Asta era "cireasa de pe tort" a sarbatorilor, cand eram copil. Insa erau atat de multe alte lucruri bune ce veneau o data cu perioada magica a anului... bananele coapte pe ziar, undeva, sus, pe biblioteca... pe care nu rezistam niciodata sa astept sa le vad galbene, coapte complet... si le mancam asa, verzi cum erau... si mirosul de brad, de care, cumva, bunicul facea rost - un brad de fiecare data, atat de inalt, ca trebuia sa ii taie o parte din varf, ca sa incapa in apartamentul lor de bloc comunist... desenele animate, care nu mai constau doar in cele zece minute de sambata - motiv pentru care ma simteam cu adevarat rasfatata... daca aveam noroc sa si ninga, nu-mi mai puteam dori nimic altceva...
Iar in noaptea de Revelion bunica ne facea sa ne simtim cu adevarat ca niste oameni mari... doar in noaptea de Revelion, aveam voie sa bem cafea. Avea niste cescute mici - mici, din care si eu si sora mea ne beam, gura cu gura, cafeluta mult asteptata. Nu cred ca ne placea in mod deosebit, dar ne facea sa ne simtim altfel, mai importante, mai "adulte"... :)
de-as avea telecomanda din "Click", as folosi-o sa ma intorc la acele momente, sa vad cu ochii de acum clipele de atunci... vremurile in care apreciam cu totul altfel o banana, un compot de ananas, un film vazut la televizor... vremuri in care lucrurile marunte ce ne faceau viata mai frumoasa nu erau deloc marunte, ci marete... nu regret perioada comunista, insa, daca e ceva ce era bun atunci, asta era... faptul ca lucruri pe care acum le consideram normale si meritate si pe care abia le bagam in seama, atunci ne faceau viata mai frumoasa...
anul asta nu voi face cozonac... din lipsa de timp... insa voi face un tort de mere... care sa ma duca, macar pentru cateva clipe, inapoi in copilarie... Si ii voi multumi lui Dumnezeu pentru ca pot asocia Craciunul cu momentele frumoase din copilarie... si il voi ruga sa le dea un Craciun fericit, macar acum, tuturor celor ce nu pot face asta... 
 

2 comentarii:

  1. si eu as vrea telecomanda aia..daca m-ar putea intoarce, si daca m-ar transforma intr-un spectator tacut si invizibil al scenelor de atunci..as alege tot la bunici...in acel ajun de Craciun, cand am mers acolo, la casuta lor, cand s-a strans toata familia, pentru un motiv traditional, pentru taierea porcului. dupa acel craciun, bunicul meu s-a imbolnavit.. in noaptea de revelion era in spital..noapte pe care eu am petrecut-o cu bunica, ...la noi traditionala era placinta cu dovleac facuta in soba...imi aimtesc si acum...casa lor...icoanele de pe pereti, tablourile, ceasul caruia ii urmaream tic-tacurile,, si le aud si acum....
    de sf Ion l-am pierdut..daca numai am fi stiut..daca numai as fi stiut ca Acel Craciun avea sa fie atat de special...
    stii ca ti-am zis odata ca dc as fi avut baietel, l-as fi numit Alexandru...

    RăspundețiȘtergere
  2. Inca mai e timp sa ai un baietel, numit Alexandru! :))

    RăspundețiȘtergere